Pe de altă parte, potrivit calculelor realizate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), activele fondurilor de pensii private din România reprezentau la finele anului trecut doar 0,17% din PIB. Ceea ce înseamnă că ponderea în PIB a activelor deţinute de fondurile din statele OCDE este de circa 350 de ori mai mare decât ponderea activelor deţinute de fondurile de pensii private din ţara noastră.
OCDE reprezintă gruparea celor mai dezvoltate 30 de state ale lumii, cu o experienţă de mai multe decenii în pensiile private şi reforma sistemelor de pensii. În total, la sfârşitul anului trecut, cetăţenii celor 30 de state din OCDE aveau economii sub forma pensiilor private în valoare de circa 15-16 trilioane de dolari americani (15-16 mii de miliarde de dolari americani ). Dintre statele OCDE, Elveţia, Olanda şi Islanda au cele mai consistente economii pentru pensionare, activele fondurilor de pensii private depăşind valoarea PIB-ului. În Australia, ponderea pensiilor private în PIB era de 92%, iar în Marea Britanie - de 79%. În Statele Unite ale Americii şi Canada, valoarea activelor fondurilor de pensii private depăşeşte 50%. Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, cele mai multe economii pentru pensionare le au Polonia (11% din PIB), Ungaria (9,6%), Cehia (5,2%) şi Slovacia (4,7%).
Pentru ca situaţia din România să se schimbe, Crinu Andănuţ, preşedintele APAPR, consideră că statul trebuie să revină la calendarul iniţial privind contribuţiile către Pilonul II de pensii.
“România trebuie să meargă pe acelaşi drum şi să stimuleze economisirea în sistemul de pensii private. În acest moment, cea mai importantă măsură pe care statul trebuie să o ia este revenirea, încă din 2010, la calendarul iniţial de contribuţii pentru Pilonul II - pensiile private obligatorii -, adică virarea unei contribuţii de 3%, nu de 2,5%, către conturile personale ale celor 4,4 milioane de participanţi activi din sistem”, a precizat Andănuţ.
Anul trecut, fondurile de pensii private obligatorii din România au obţinut cele mai bune performanţe din Europa şi din lume.
Decalaj uriaş: Activele fondurilor de pensii, de peste 350 de ori mai mici în România decât în statele OCDE
Publicat la 31.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
