Decizie definitivă: Modificările la legea referendumului, neconstituţionale
Publicat la 04.04.2007, 15:35:22
Modificările la Legea referendumului sunt neconstituţionale, a decis miercuri, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională. Modificările încalcă unele prevederi din legea supremă, respectiv articolul 77, aliniatul 2, "depăşind limitele de sesizare formulate de Preşedintele României", precizează un comunicat al instituţiei.
Parlamentarii modificaseră legea astfel încât preşedintele ţării să poată fi demis cu jumătate plus unu din voturile celor prezenţi la referendum. Curtea Constituţională va publica decizia în Monitorul Oficial şi o va comunica preşedintelui Traian Băsescu, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi primului ministru. Totodată, decizia este definitivă şi general obligatorie.
Potrivit comunicatului, Curtea Constituţională a mai decis ca dezbaterile cu privire la suspendarea preşedintelui să fie reluate joi, 5 aprilie. Propunerea a fost iniţiată de 182 de senatori şi deputaţi. În acelaşi timp, Curtea va analiza şi cererea primului ministru cu privire la reglementarea raporturilor dintre preşedintele României şi Guvern.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
