Decizie fără precendent: Marian Oprișan a fost achitat, iar expertele lui au fost condamnate
Publicat la 28.10.2016, 12:06:03
Ileana Roxana Cernea a fost desemnată de instanţă să efectueze expertiza financiar-contabilă în dosarul lui Marian Oprişan, apoi aceasta a fost înlocuită de Elena Valentina Muşuroiu. Procurorii au descoperit însă că cele două ar fi stabilit împreună cum vor aborda expertiza astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi, inclusiv pe preşedintele CJ Vrancea, scrie Romania Libera.
Judecătoria Focșani a condamnat-o, în primă instanţă, pe Ileana Cernea (Pintea) la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Elena Valentina Muşuroiu, iar expertul focşănean Liviu Macovei, şeful unei firme de contabilitate implicate în dosar, a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.
Decizia este fără precedent în justiția română ținând cont de faptul că cel pentru care ar fi măsluit expertizele cele două experte, respectiv Marian Oprișan, a fost achitat. Decizia poate fi atacată cu apel.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volkswagen ia în calcul reduceri masive de personal

Actualitate
Câte miliarde de automobile există pe planetă. Țara care are cele mai multe!

Actualitate
DAE vs dobândă nominală: ce trebuie să compari

Actualitate
CAEN: ce este și cum alegi codul potrivit pentru activitatea ta

Actualitate
