Decizie istorică a Germaniei
Publicat la 24.04.2015, 09:47:44
Germania, prin vocea preşedintelui său Joachim Gauck, a recunoscut joi seara, pentru prima dată, genocidul armean, subliniind asupra "coresponsabilităţii" sale în această crimă atribuită aliatului său otoman în timpul Primului Război Mondial, relatează AFP în pagina electronică.
"Este necesar ca şi noi, germanii, să ne facem datoria de a ne aminti", a declarat el, evocând "o coresponsabilitate şi chiar, potenţial, o complicitate (a Germaniei) în genocidul armenilor", în timpul unei ceremonii religioase, la Berlin, cu o zi înaintea comemorării oficiale a unui secol de la masacrele comise de către turcii otomani.
Este pentru prima dată când Germania foloseşte în mod oficial cuvântul "genocid" evocând aceste crime soldate cu 1,5 milioane de victime în perioada 1915-1917. Aproximativ 20 de ţări, inclusiv Franţa şi Rusia, au făcut deja acest pas, în timp ce Ankara respinge în continuare termenul.
Gauck şi-a asumat riscul unei răciri cu Turcia, un aliat de prim-plan pe care Berlinul a depus mereu eforturi să-l menajeze în legătură cu acest subiect. Germania găzduieşte cea mai mare comunitate tuurcă din străinătate, evaluată la aproximativ trei milioane de persoane.
Într-un text publicat luni şi care urmează să fie discutat vineri, grupuri parlamentare germane nu au mers atât de departe ca Gauck, limitându-se să stabilească o legătură între masacrarea armenilor şi "genocidele" din secolul al XX-lea. Iniţiativa a obţinut susţinerea Guvernului german, în urma unor dezbateri aprige.
"Printre noi trăiesc urmaşi ai armenilor şi turcilor, fiecare cu istoria lor. Dar, pentru o coabitare paşnică, este important ca noi toţi să ne referim la aceleaşi principii explicative atunci când este vorba despre memorie", a subliniat Gauck, insistând asupra rolului Germaniei în genocidul armean.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
