Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară
Publicat la 28.03.2018, 11:28:46
Reglementare
- Proiectul de regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 3/2014 privind unele aspecte legate de aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (proiectul va fi afișat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 30 zile);
- Proiectul de regulament pentru modificarea Regulamentului ASF nr. 9/2015 privind procedura de soluționare de către entitățile reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în baza Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, a petițiilor referitoare la activitatea acestora pe piața de capital (proiectul va fi afișat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
Supraveghere
- Sancționarea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare care nu au respectat prevederile legale privind transmiterea la Autoritatea de Supraveghere Financiară a raportărilor aferente trimestrelor III și IV/2017;
- Respingerea unei plângeri prealabile formulate împotriva unei decizii a ASF.
Autorizare - Avizare
- Autorizarea STK Financial Societate de Administrare a Investițiilor S.A. în calitate de AFIA și înscrierea acesteia în Registrul ASF;
- Numirea doamnei Buduroiu Lenuța-Mirela și a domnului Pintilie Vlad în calitate de conducători ai SSIF BT Capital Partners S.A.;
- Emiterea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank A.G.
Diverse (vor face obiectul unui comunicat separat)
- Raportul privind evoluția pieței de asigurări în anul 2017;
- Raportul privind situația petițiilor înregistrate la ASF în anul 2017;
- Raportul privind calculul indicatorilor specifici activității de protecție a consumatorilor pentru piața asigurărilor – reasigurărilor în anul 2017;
- Raportul privind analiza perioadei de plată și soluționare a dosarelor de daună avizate la asigurători în trimestrul IV 2017 în baza polițelor de asigurare obligatorie auto RCA.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

