Declaraţiile privind veniturile din transferul titlurilor pot fi depuse până la 15 mai
Publicat la 15.01.2008, 08:40:34
Persoanele fizice care au obţinut, anul trecut, venituri din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, cum ar acţiunile, obligaţiuniunile, titlurile de stat şi aşa mai departe nu mai au obligaţia să declare aceste câştiguri în luna ianuarie 2008.
Asta înseamnă, pe scurt, că nu mai trebuie să depuneţi la fisc aşa numitul formular 226. Informaţia a fost făcută publică ieri de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La începutul anului trecut, celebrul formular 226 le-a dat multe bătăi de cap anul trecut celor care s-au pierdut în multitudinea de căsuţe pe care trebuiau să le bifeze, mai ales că nu ştiau exact dacă va fi impozitat câştigul brut sau cel net.
Conform legislaţiei în vigoare, câştigul rezultat din transferul titlurilor de valoare, de la care fac excepţie părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, este impozitat cu o cotă de 1 la sută. Taxa reţinută reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual pe care îl aveţi de plătit statului.
Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului reprezentând plată anticipată revine intermediarilor, societăţilor de administrare a invesţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau altor plătitori de venit, după caz, la fiecare tranzacţie. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
În funcţie de perioada de deţinere a titlurilor de valoare, respectiv mai mult sau mai puţin de 365 zile, impozitul anual datorat se stabileşte prin aplicarea cotelor de 1 la sută, respectiv 16 la sută asupra câştigului net. Pentru tranzacţiile din anul fiscal 2007 contribuabilul trebuie să depună. Termenul de depunere a declaraţiei privind veniturile realizate este data de 15 mai 2008.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
