Astfel, profitul net pentru perioada de trei luni încheiate la 31 martie a fost de 27,3 miliarde de dolari, în scădere faţă de 31,9 miliarde de dolari pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, a raportat compania.
Cifra a fost în conformitate cu aşteptările analiştilor, potrivit Reuters.
Aramco şi-a anunţat fluxul de numerar liber pentru trimestrul la 22,8 miliarde de dolari, în scădere de la 30,9 miliarde de dolari în primul trimestru din 2023, iar fluxul de numerar din activităţile operaţionale la 33,6 miliarde de dolari, comparativ cu 39,6 miliarde de dolari în urmă cu un an.
Cu toate acestea, gigantul petrolier de stat va oferi guvernului saudit şi altor acţionari un dividend total de 31 de miliarde de dolari, compus dintr-un dividend de bază de 20,3 miliarde de dolari şi o ”a patra distribuţie de dividende legate de performanţă de 10,8 miliarde de dolari”, care va fi plătită în trimestrul doi, se arată în declaraţia de profit al companiei.


