Chiar dacă activitatea de comerţ în judeţul Sibiu înregistrează un trend crescător, volumul de exporturi nu îl acoperă pe cel al importurilor, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, Ioan Mircea Mureşan, ultima balanţa comercială, întocmită pe 11 luni, pe 2006, este deficitară în special din cauza importurilor de gaze naturale realizate prin Romgaz. "Excluzând importurile de gaze naturale, balanţa înregistrează un deficit de peste 197 milioane euro", a precizat Mureşan.
Cumulat în 11 luni, în 2006, Sibiul a exportat produse în valoare de peste 660 milioane euro, în timp ce suma importurile a ajuns la 2,1 miliarde euro. Printre puţinele capitole de comerţ exterior la care se înregistrează un sold pozitiv se numără articolele de încălţăminte (peste 38 de milioane euro), mobilă şi aparate de luminat (27 milioane euro), piei şi blănuri (peste 23 de milioane euro), materiale textile (4,4 milioane euro), sticlă şi articole de sticlă (1,9 milioane).


