Multe asistente sunt epuizate de pandemia de COVID-19, iar ratele ”intenţiei de a pleca” s-au dublat într-un an la 20-30%, a declarat Howard Catton, CEO al grupului din Geneva, care reprezintă 27 de milioane de asistente din 130 de asociaţii naţionale.
”Cred că suntem într-un punct de cotitură... dacă acele cifre continuă tendinţa pe care o vedem, ar putea fi un exod de oameni. Cred că guvernele trebuie să se gândească la un pachet de măsuri de susţinere a vieţii pe care trebuie să creeze împreună pentru a investi anul viitor în asistentele lor şi în lucrătorii lor din domeniul sănătăţii”, a spus Catton într-un briefing de presă.
Cel puţin 115.000 de asistente au murit din cauza Covid-19, dar Catton a spus că această cifră a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de la începutul pandemiei până în luna mai este conservatoare şi că cifra reală este probabil de două ori mai mare.
Exista deja un deficit global de 6 milioane de asistente înainte de pandemie şi aproximativ 4,75 milioane de asistente urmează să se pensioneze în următorii câţiva ani, a adăugat el.



