Reducerea cotei unice de impozitare până la 10% - 12% ar creşte avantajele competitive ale Românei în regiune, în condiţiile în care şi alte state din zona central şi sud-estică a Europei au implementat un nivel de taxare scăzut, potrivit companiei de consultanţă şi audit Deloitte România, subsidiara gigantului din Big Four.
Factorii de decizie ar putea să se gândească inclusiv la o reducere a cotei până la 10% - 12%. dat fiind că nivelul de taxare al unor ţări din regiune este foarte competitiv - Ungaria cu 16%, Cipru cu 10%, Bulgaria cu 10%, Albania cu 10% sau 0% în Moldova, a declarat Everard van Steenderen, partner in charge al Deloitte Balkans. Aceeaşi recomandare era făcută în urmă cu câteva luni de omul de afaceri Dinu Patriciu, care spunea că România pierde mari investiţii datorită unei cote de impozitare prea mari. Potrivit consultanţilor Deloitte, chiar şi menţinerea unei cote de 16% are efecte benefice asupra economiei, păstrând avantajul competitiv al ţării noastre în regiune.
Un argument cu privire la efectul benefic al aplicării cotei unice este însuşi faptul că veniturile în termeni nominali la bugetul statului înregistrate în 2008 s-au dublat faţă de cele înregistrate în 2005, spune van Steenderen, partner in charge al Deloitte Balkans. Şi alţi manageri şi consultanţi chestionaţi de Business Standard în cadrul proiectul Guvernul Privatsunt de părere că actuala cotă de impozitare este încă foarte competitivă pentru România, iar menţinerea acesteia ar reprezenta un factor de stabilitate.
Cota de 16% de impozit pe profit este încă un avantaj competitiv al României între ţările membre UE, deşi există ţări vecine care şi-au redus şi mai mult nivelul de impozitare, spune Angela Roşca, managing partner al Taxhouse.
Cota actuală este încă foarte competitivă şi consider că nu trebuie redusă. Pentru România acum este important să poată finanţă proiectele de infrastructura, şi mai puţin să reducă impozitele, este de părere Gabrial Biriş, managing partner al firmei de avocatură Biriş&Goran.
Pe de altă parte, sunt voci care contestă efectele benefice ale cotei unice de impozitare, spunând că o cotă unică nu se confundă cu un nivel scăzut al impozitării.
Cota unică nu si-a îndeplinit promisiunile. Nu a crescut veniturile bugetare suficient pentru a compensa necesarul în creştere de cheltuieli. Nu a stimulat economia pe partea de ofertă, ci pe partea de cerere - a crescut consumul, peste 80% din câştigurile din cota unică ducându-se în consumul de bunuri curente, este de părere Liviu Voinea, director al Grupului pentru Economie Aplicată. Şi Dan Schwartz, managing partner al Scot & Company spune că simpla folosire a unei cote unice, fie ea şi mai redusă de 16%, nu este un factor determinant în atragerea de noi investiţii.
Este mult mai important ca sistemul naţional fiscal în integralitatea lui să fie unul modern, flexibil şi favorabil businessului, explică acesta.
Subiectul cotei unice de impozitare, precum şi alte teme fierbinţi ale fiscalităţii în contectul crizei financiare vor fi discutate în cadrul masei rotunde din seria Guvernul Privat, organizată marţi 4 noiembrie, ora 9,30 de Business Standard (transmisă LIVE pe www.guvernulprivat.ro).



