Delta Nature Resort si-a majorat capitalul social cu peste cinci milioane lei
Publicat la 16.02.2007, 12:26:09
Acţionarii Delta Nature Resort Bucureşti au decis majorarea capitalului social cu 5,25 milioane lei (1,54 milioane euro), prin emiterea a 2,1 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei fiecare, de către compania Copper Beech Invest, confom informaţiilor publicate în Monitorul Oficial.
În urma acestei majorări, capitalul iniţial al Delta Nature Resort de 5,02 milioane lei (1,47 milioane euro), a ajuns la 10,27 milioane lei (3,02 milioane euro). Acţionarul majoritar este societatea Copper Beech Invest care deţine 2,1 milioane de acţiuni cu o valoare nominală totală de 5,25 milioane lei, reprezentând 51,09% din capitalul societăţii din Bucureşti
Compania Delta Nature Resort a investit peste cinci milioane euro în primul complex turistic de cinci stele din Delta Dunării. Complexul, funcţional din 2005, este construit pe o suprafaţă de 15 hectare, pe malul lacului Samova de lângă Tulcea, accesul făcându-se atât pe şosea, cât şi pe apă.
Delta Nature Resort dispune şi de un spaţiu pentru aterizarea elicopterelor. Complexul este compus din 30 de vile de lux, club, restaurant, bar, bibliotecă şi spaţii de conferinţe.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
