Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că liderii celor trei judeţe s-au întâlnit luni cu premierul Victor Ponta pentru a discuta pe marginea realizării unor proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii, cât şi a unor proiecte de protejare a mediului.

 

'În ceea ce priveşte realizarea podului peste Dunăre, am primit asigurări că proiectul va fi pus în practică în acest ciclu electoral, şanse de împlinire a acestui deziderat fiind de 99%', a menţionat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

 

Alte proiecte aduse în atenţia premierului Victor Ponta au fost, potrivit sursei, îmbunătăţirea infrastructurii între Autostrada Soarelui şi judeţele Brăila şi Galaţi, precum şi dezvoltarea turismului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) şi Parcul Naţional Balta Mică a Brăilei.

 

'Dorim transformarea Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei într-o zonă turistică. De menţionat este faptul că am obţinut sprijinul autorităţilor din judeţele vecine şi al parlamentarilor pentru toate demersurile Administraţiei RBDD în vederea identificării soluţiilor financiare necesare protejării şi promovării habitatelor naturale', a menţionat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

 

Încă de acum aproape două luni, autorităţile şi parlamentarii din cele trei judeţe au început demersurile pentru înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Brăila-Galaţi-Tulcea Dunărea de Jos. Până în prezent, doar consilierii locali şi judeţeni din Brăila au aprobat hotărâri pentru înfiinţarea acestei structuri asociative.

 

Printre proiectele importante ale acestei zone se numără construirea unui aeroport regional în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, a drumului expres Galaţi-Brăila, în valoare de aproximativ 17 milioane de euro, a podului peste Dunăre, precum şi crearea de facilităţile turistice în Insula Mică a Brăilei şi reducerea taxelor de pilotaj în porturile Tulcea, Galaţi şi Brăila.