Denis Alibec pariază pe imobiliare pentru viitorul său. La 34 de ani, vedeta naționalei și al FCSB se gândește la ce va face după fluierul final al carierei sale. Atacantul constănțean, aflat pentru a doua oară în tricoul roș-albastru spune că a investit serios în apartamente, un pas pe care tot mai mulți fotbaliști români îl consideră sigur și profitabil.

„Deocamdată mă axez pe imobiliare, pentru că nu mă pricep la altceva”, a declarat sincer Alibec. „Probabil că o să fac niște cursuri după ce voi termina cu fotbalul. Nu poți să te bagi în ceva ce nu cunoști”, adaugă fotbalistul care a mai investit, la propriu, și într-o..colecție de pantofi sport rari. Mai precis circa 50 de sneakerși cu valori diferite, mulți personalizați.

Denis Alibec a cumpărat mai multe apartamente. Are un salariu de 25.000 de euro pe lună

Denis Alibec pariază pe imobiliare pentru viitorul său! După exemplul altor colegi din prima ligă, precum Florin Tănase, Alibec își construiește o plasă de siguranță pentru perioada de după retragere. Situație care l-a cam speriat având în vedere desele accidentări din ultima perioadă.

A cumpărat mai multe apartamente, pe care le dă spre închiriere. Revenit la FCSB într-un sezon promițător, Alibec, ce a bifat cluburi din România, Belgia, Italia, Turcia, Grecia și Qatar (Farul Constanța, Inter Milano, Bologna, Kayserispor, CFR Cluj) are un salariu de 25.000 de euro pe lună, echivalentul a 300.000 de euro pe an. Iar dacă echipa va reuși să pătrundă în grupele unei competiții europene, suma totală pe care o va încasa ar putea urca la 650.000 de euro, conform declarațiilor lui Gigi Becali.

Denis Alibec pariază pe imobiliare pentru viitorul său