"Dincolo de dependenta - cum trebuie gestionata problema gazului rusesc" este un raport al think tankului European Council on Foreign Relations (ECFR) dat publicitatii marti, in care expertul francez Pierre Noël incerca sa demonstreze ca UE nu este de fapt amenintata de arma energetica a Rusiei, ci mai mult de divergentele interne create de tari ca Germania sau Franta, care se opun implementarii proiectului de piata europeana de gaz integrata.

Premierul Marii Britanii a avertizat, dupa razboiul din Georgia, ca nicio natiune nu are dreptul sa santajeze energetic Europa, evenimentele din august dovedind importanta majora pe care o are diversificarea surselor de eneregie, insa ECFR considera astfel de afirmatii "exagerate" si nedocumentate, intrucat statisticile existente dovedesc contrariul.

In primul rand, gazul din Rusia reprezinta numai 6,5% din totalul de surse primare de energie ale UE, proportie care nu s-a schimbat din anii ’90. Cu alte cuvinte, 93,5% din energia consumata in Europa este acoperita de alte surse decat gazul rus, iar gazul natural, spre deosebire de petrol, este concurat direct de alti combustibili si forme de energie.

In al doilea rand, pe piata UE a importurilor de gaz livrarile din Rusia reprezinta in prezent putin peste 40%, in timp ce inainte de 1980 reprezentau dublu. Din 1980, dar si mai accentuat din 1995, Europa si-a diversificat in mod considerabil sursele importurilor de gaz, astfel incat in prezent, pentru Europa ca intreg, diversitatea surselor de aprovizionare nu mai reprezinta o problema presanta.

In ultimii 40 de ani, consumul de gaze naturale a crescut constant totusi in Europa, mult mai rapid decat consumul de energie primara. In prezent, gazul reprezinta circa un sfert din consumul energetic al Europei. Incepand de la mijlocul anilor '70, toata aceasta crestere a consumului a fost acoperita prin importuri.

Astfel, in 2007, UE a importat 300 de miliarde de metri cubi de gaz, reprezentand 60% din necesarul de consum. Rusia a ramas cel mai mare exportator de gaz catre UE, cu un total de 130 de miliarde de metri cubi anuali, dar de la inceputul anilor '80 si mai ales in ultimul deceniu importurile din alte tari (Norvegia, Algeria, Nigeria si tari din Orientul Mijlociu) le-au depasit pe cele din Rusia. Prin urmare, proportia importurilor de gaze din Rusia a scazut simtitor, de la 75% in 1990 pana la putin peste 40% in prezent (care reprezinta de fapt proportia dependentei UE de gazul rus). "Contrar perceptiei populare, supradependenta energetica de Rusia nu este o problema presanta pentru UE ca intreg", subliniaza ECFR.

O problema majora a Rusiei este, potrivit expertului ECFR, ca in urmatorii 15-20 de ani Gazprom va avea probleme sa mentina nivelul actual de livari, fiind exclusa cresterea acestuia. Resursele din Siberia au inceput sa se epuizeze, Gazprom fiind nevoit sa gaseasca alte zone de exploatare. O solutie este reprezentata de peninsula Yamal. Gazprom a anuntat oficial ca exploatarea acesteia va fi posibila incepand cu 2010, dar expertii sunt de parere ca acest lucru nu va fi posibil inainte de 2015.
Mai mult, atrage atentia documentul, Gazprom are chiar si acum probleme sa isi onoreze angajamentele de livrare facute, sistemul nefiind atat de independent cum s-ar crede. Rusia nu ar avea suficiente resurse de export fara acces la gazului Turkmenistanului. La nivel oficial, explicatia oferita este ca Turkmenistanul ar fi o solutie temporara la care s-a apelat pana cand va fi functionala extractia de gaze din Yamal. In aceste conditii, avand in vedere si ca in Rusia consumul autohton de gaze este in crestere, exista un risc ca intreg sistemul de furnizari de gaze al Rusiei sa se afle in fata unui colaps.

Intre statele membre UE exista diferente importante, care segmenteaza pietele de gaz, considera analistul ECFR. In Europa de Est exista in mare parte piete mici in ceea ce priveste consumul de gaz, dar ele sunt foarte depenente de Rusia, in timp ce pietele din Europa de Vest sunt mai mari, insa dispun de o diversitate crescuta a surselor. Paradoxal, chiar daca tarile cu o dependenta ridicata fata de gazul rusesc se regasesc printre noile membre UE, cei mai mari clienti ai Gazprom sunt Germania si Italia, care impreuna consuma aproape jumatate din tot gazul rusesc importat in UE. "Aceste diferente nu ar conta daca ar exista o piata europeana de gaz unica. Adevarul este insa ca pietele de gaz din Europa sunt segmentate de-a lungul granitelor nationale", se arata in analiza think tankului european.

Atunci cand vine vorba de gaz, "Cortina de Fier pare sa imparta din nou continentul in doua parti", atrage atentia ECFR. In partea de vest a UE, pietele sunt de mari dimensiuni, dar diversificate. In est, pietele sunt mai mici, dar mult mai dependente de Rusia.

Vechile state membre UE (UE 15) consuma 86% din gazul Uniunii. Marea Britanie, Germania si Italia consuma fiecare in parte mai mult gaz decat cele 12 noi state membre impreuna. Cu toate acestea, gazul rusesc reprezinta, in medie, numai 20% din sursa primara de gaz pentru UE 15, si mai mult de 50% din sursa pentru Finlanda, Grecia si Austria - unele dintre cele mai mici piete de gaz din UE 15. Pe de alta parte, toate cele zece noi state membre, in afara de Romania (a carei dependenta e mai mica), se bazeaza pe Rusia pentru 50% din gazul lor. Pentru sase dintre ele procentajul ajunge la 80% sau mai mult.

Dimensiunea pietei vest-europene inseamna insa ca mai mult de doua treimi din gazul rusesc consumat in Europa este importat de UE 15, in ciuda dependentei scazute fata de Rusia. Doua dintre aceste tari, Germania si Italia, realizeaza impreuna aproape jumatate din total. Franta este al treilea cel mai mare importator de gaz din Rusia, dar importa mai putin de jumatate din volumul pe care il necesita Italia si numai un sfert din cel al Germaniei.

In consecinta, aproape 40% din intregul profit al lui Gazprom este generat din exporturile catre Germania si Italia. "Companiile importatoare de gaz din aceste tari sunt cu adevarat parteneri strategici ai Gazprom. Intre timp, tarile din Europa de Est, chiar daca sunt extrem de dependente de Rusia, reprezinta numai o mica cota din exporturile si profiturile companiei din Rusia", subliniaza autorul raportului ECFR.

Incercarile de a folosi diplomatia directa pentru a rezolva problema cu Rusia sunt destinate esecului, pentru ca UE si Rusia au in mod fundamental interese divergente. Politizarea vanzarii gazului este un element central in strategia Rusiei fata de Europa. Raportul ECFR se concentreaza pe ideea ca liderii europeni ar trebui sa se axeze pe construirea unei piete de gaz europene unice, urmarind in mod determinat reformele legislative, pentru ca intreg continentul europen sa beneficieze de o relatie cu Rusia bazata pe regulile competitiei economice. Asadar, solutia pentru problematica gazului rusesc nu este gasirea unor alte surse de energie externe, ci reformarea pietei de gaz europene.

O piata de gaz competitiva si integrata ar avea, potrivit documentului citat, urmatoarele beneficii: crearea unui maxim de solidariate intre consumatorii europeni de gaz; imbunatatirea securitatii energetice prin mecanismul pretului; realocarea fizica a resurselor pe cuprinsul intregii piete in functie de penele care exista; relatia bilaterala cu Rusia a statelor membre ar fi in mare parte irelevanta din punct de vedere al livrarii gazului rusesc consumatorilor. Astfel, o piata integrata ar "europeniza" relatia comerciala bilaterala cu Gazprom, fara a mai fi nevoie ca UE sa intervina politic.

Integrarea pietei europene de gaz a fost un obiectiv al politicii UE de aproape 15 ani, dar pana acum intregul demers a fost marcat de esec. "Explicatia pentru aceasta nereusita nu se rezuma numai la limitarile tehnice ale directivelor europene si implementarea lor deficitara. Exista de fapt o problema mai de adancime, o problema de nivel politic: a numite tari-cheie ale UE, in special Germania si intr-o oarecare masura Franta, continua sa fie rezervate in ceea ce priveste a piata europeana de gaze cu adevarat integrata si competitiva", constata raportul.

Cea de a treia directiva europeana privind problema gazelor, care se afla in pregatirea Comisiei Europene, contine importante noi elemente tehnice. "Soarta proiectului de integrare a pietei europene de gaz depinde de angajamentul politic deplin pe care trebuie sa si-l asume Germania si Franta", subliniaza analistul ECFR. Totusi, ECFR atrage atentia ca este "simplista" viziunea potrivit careia dependenta Europei de gazul rusesc este menita sa creasca numai pentru ca UE are nevoie de gaz si Rusia dispune de resurse imense. Cererea de gaz in Europa va creste numai daca gazul va fi furnizat la un pret competitiv in relatie cu alti furnizori. "Rusia, dupa cum am vazut, nu este in pozitie sa isi cresca in mod semnificativ exporturile de gaz catre Europa. Pe de alta parte, ar putea sa apara surprize placute din partea altor tari care sa poata sa livreze gaz. Privind in viitor, cel mai putin posibil scenariu dintre toate este o piata europeana de gaze tot mai mult dominata de Rusia", este de parere expertul ECFR.

Nabucco nu este un proiect viabil

In ceea ce priveste proiectul Nabucco, vazut ca ruta alternativa pentru livrarile de gaze, "acesta nu este un proiect viabil", atentioneaza ECFR. Azerbaijanul nu are suficient gaz pentru a justifica acesta noua conducta de export, in timp ce Iranul este izolat politic si nu a reusit niciodata sa gestioneze si sa implementeze un contract major de gaze la nivel international. Mai mult, gazul iranian ar fi mult mai viabil sa fie exportat sub forma de LNG (gaz lichefiat), ceea ce ar permite un anumit arbitraj intre pietele asiatice si cele occidentale si ar rezolva problema tranzitului.

"Viitorul unui gazoduct transcaspic intre Azerbaijan si Turkmenistan pare tot mai incert - iar fara acesta gazul turkmen nu poate ajunge in Nabucco. Iar Gazpromul nu va fi interesat de un eventual acces la Nabucco", constata ECFR. Raportul recomanda UE sa nu sustina Nabucco doar in speranta ca in cele din urma "gazul va curge". "In eventualitatea in care companiile de gaz vor fi in pozitia de a negocia un contract cu un furnizor credibil aflat la est de Turcia, diplomatia va avea un rol important de jucat in reducerea riscurilor non-comerciale. Dar niciun fel de negociere politica nu va putea sa compenseze absenta unei gandiri comerciale originale", avertizeaza ECFR.

Altenativa folosirii resureslor de LNG (gaz natural lichefiat) nu este lipsita de probleme. In primul rand, ECFR atrage atentia ca UE va fi atractiva ca importator de LNG numai in momentul in care va exista o piata europeana unica. Mai mult, expertii sunt de acord ca dimesiunea redusa a pietei LNG se va mentine pana in 2015. Cresterea volumului de LNG livrat a crescut in mod impresionant, dar totusi nu a inundat pietele la nivel global. Cumparatorii care duc lipsa de gaz – Asia, America de Nord si cateodata Europa – cresc pretul acestui tip de energie.

Rezervele de LNG sunt numeroase, dar capacitatea de livrare este tinuta sub nivelul cererii din mai multe motive, atrage atentia ECFR. Analiza identifica barierele de ordin politic, proiectele internationale de export de gaz si problemele de natura tehnica aflandu-se la baza acestei situatii. Unele dintre aceste bariere sunt din ce in ce mai pronuntate, mai ales in Iran, unde sanctiunile multilaterale si cresterea izolarii politice au ucis practic dezvoltarea pietei LNG in viitorul apropiat. (NewsIn)