Mulţi dintre posesorii de autovehicule din Bucureşti au probleme cu depozitarea setului suplimentar de anvelope. De asemenea, anvelopele pot fi deteriorate de depozitarea în spaţii improprii.
“Principala problemă a proprietarilor de maşini din Bucureşti este depozitarea în condiţii inadecvate climatic a anvelopelor de iarnă sau de vară. Peste 60% din anvelope se deteriorează parţial sau total din cauza depozitării defectuoase. Majoritatea proprietarilor de maşini depozitează anvelopele în garaje improvizate, în curte sau în spaţiile de depozitare din subsolul imobilelor ceea ce duce inevitabil la deteriorarea stării acestora la peste 6 luni de depozitare. Companiile de servisare nu dispun de un spaţiu mare şi special amenajat climatic pentru depozitare, de aceea cele mai multe anvelope se uzează pe perioada depozitării”, se arată într-un comunicat de presă al companiei Tire Care.


