Ultimele 500 de containere cu deşeuri radioactive aflate pe platfoma de la Măgurele vor fi trimise la depozitul de la Băiţa, Bihor, până în toamna anului viitor, efortul financiar necesar operaţiunii de depozitare finală fiind de peste 700.000 de euro, a declarat directorul INCDFIN, Nicolae Zamfir.
Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară (INCDFIN) "Horia Hulubei" a precizat că în începând cu anul 1957, când a fost instalat în România, la Măgurele, primul reactor nuclear, şi până în anul 1987, pe platformă s-au acumulat aproximativ 4000 de containere conţinând deşeuri radioactive ce proveneau de la toate activităţile nucleare desfăşurate în ţară. "După anul 1987 containerele cu deşeuri radioactive se duceau direct la depozitul pentru deşeurile de joasă şi medie activitate de la Băiţa Bihor din Munţii Apuseni, destinat depozitării deşeurilor instituţionale. Au rămas însă cele 4000 de containere de la Măgurele care, au început să se deterioreze, iar stratul de beton protector nu mai îndeplineşte normele internaţionale de siguranţă", a mai spus Nicolae Zamfir. El a precizat că aceste containere nu prezintă pericol pentru populaţie pentru că nu produc radiaţii foarte mari dar oricât de mic este nivelul acestora peste fondul natural se impune transportarea la un depozit final cum este cel de la Băiţa.
"La sfârşitul anului trecut mai aveam de curăţit 800 de containere şi am reuşit ca anul acesta să depozităm încă 300. Costurile depozitării finale sunt însă foarte mari, ajungând la aproximativ 1500 de euro pentru un singur container", a mai spus Zamfir. El a precizat că până în prezent finanţarea s-a făcut din sursele proprii ale institutului, de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi cu asistenţă din partea Department of Trade and Industrie din Marea Britanie.
"Sperăm că ultimele containere vor putea fi depozitate final până în septembrie 2007", a mai spus directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară (INCDFIN) "Horia Hulubei".


