Băncile din zona euro au depozitat vineri la BCE o sumă record de 463,565 miliarde de euro, cea mai mare sumă înregistrată de la introducerea euro în 1999. Precedentul record era de 455,299 miliarde de euro şi a fost înregistrat joia trecută.
Depozitele băncilor la BCE au rămas la un nivel ridicat dupa luna august 2011, în condiţiile în care băncile preferă siguranţa oferită de BCE în schimbul dobânzilor mai mari pe care le-ar primi dacă s-ar împrumuta între ele. În ultimele săptămâni, aceste depozite au doborât record după record, după ce în luna decembrie BCE a inundat piaţa cu lichidităţi în valoare de aproape 500 miliarde de euro sub forma unor împrumuturi pe trei ani. Cu toate acestea băncile sunt reticente să împrumute alte instituţii financiare, pe fondul îngrijorărilor cu privire la expunerea lor pe obligaţiunile suverane din zona euro.


