Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.45 din Legea minelor 85/2003, în sensul ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărui teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă, procent din care 55% să revină bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
În acest sens, redevenţă minieră este definită ca fiind „suma datorată conform legii de către titular pentru concesionarea/administrarea activităţilor de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului”, conform proiectului adoptat marţi de către deputaţi.
Totodată, „redevenţa minieră pentru ape minerale naturale este stabilită la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro / 1.000 litri, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii”, conform iniţiativei de lege.
Redevenţa minieră se constituie venit la bugetul de stat, cu excepţia redevenţei prevăzute pentru activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase.



