Turcia, partener esenţial al Germaniei şi al Uniunii Europene în eforturile de limitare a fluxului de imigranţi ilegali către Europa, a criticat joi adoptarea de către deputaţii germani, în aceeaşi zi, a unei rezoluţii prin care se recunoaşte genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, estimând că documentul reprezintă ''o eroare istorică'' şi că el este ''nul şi neavenit'', transmite AFP.
''Recunoaşterea de către Germania a anumitor acuzaţii nefondate şi deformate constituie o eroare istorică'', a reacţionat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Ankara, Numan Kurtulmus, pe contul său de Twitter.
Premierul turc Binali Yildirim a apreciat că ''lobby-ul armean rasist este responsabil pentru decizia eronată a deputaţilor germani''.
Deputaţii germani au adoptat joi, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie prin care se recunoaşte genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, text denunţat vehement de către Ankara, relatează AFP şi Reuters.



