Deputații ignoră, în ședință secretă, cererea președintelui Iohannis: doctoratele, afacere cu circuit închis a universităților
Publicat la 07.09.2016, 02:34:48
Ordonanța prin care se modifica Legea Educației Nationale din 2011 își propunea să instituie norme noi referitoare la organizarea școlilor doctorale, evaluarea activității acestora, acordarea și retragerea titlului de doctor, renunțarea la titlul de doctor, modalitățile de acordare a atestatului de abilitare și sanctiuni în materie. A fost elaborată în luna martie a anului 2016, dar a fost drastic modificată atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, iar legea de aprobare a sa a primit votul final la 9 mai.
Printre schimbările cele mai importante aduse de către parlamentari – majoritatea PSD - se prevedea o creștere a autonomiei universitare. Sub acest pretext, școlile doctorale urmau să fie responsabile de acordarea calității de conducător de doctorate și să analizeze sesizările privind existența plagiatelor în tezele de doctorate, un flagel care a lovit clasa politică.
Modificarea propusă de parlamentari și susținută printre alții de președintele Comisiei de învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, urmărea scoaterea din procesul de analiză, acordare și retragere a titlului de doctor a CNATDCU (organism care, în această vară, a decis că Victor Ponta și Gabriel Oprea au plagiat în teza de doctorat și au decis retragerea titlurilor). CNATDCU – un organism format în mare parte din profesori și cercetători neinfluențabili - urma astfel să aibă doar un rol decorativ, urmând doar să avizeze verdictul. Este greu de crezut că toate universitățile din România vor avea puterea de a recunoaște că au greșit și au acordat titlu de doctor urmare a unor lucrări care, astăzi, sunt suspectate ca fiind un plagiat.
mai multe, pe Romania Libera
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
