Mai mult, din toți banii aceștia, 13.5 milioane de euro s-au dus la firme controlate de nimeni altul decât Sebastian Ghiță. Vedem cum acest apropiat al puterii nu a nenorocit doar software-ul pentru sistemul de sănătate, dar este puternic implicat și în contractele cu STS.
Toți banii aceștia, iar rezultatele le-am văzut la Caracal, în Apuseni și în cine știe câte alte cazuri care au rămas departe de lumina media.
Între timp, românii întreprinzători care vin cu soluții și care au afaceri de succes în domeniul IT sunt flituiți de statul român.
De exemplu, tânărul care dorește să folosească Internetul și sisteme similare unor aplicații și care se oferă să doneze (?!?) aceste soluții statului. Aici este povestea lui: https://iqi.su/iedhI. De asemenea, am avut oameni care s-au oferit să vină cu soluții și la criza CNAS, dar deschiderea a fost aceeași, adică lipsă.
Orice om normal și guvern funcțional ar explora o astfel de variantă, însă cum s-ar mai motiva risipa de milioane de euro din bani publici, dacă soluțiile ar veni din partea unor cetățeni dezinteresați sau a unor companii care taxează sume la prețul pieței? Cum ar mai crea sistemul milionarii de hârtie care fac bani din afacerile cu statul?”


