money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Derivatele jucate pe Bursa din Sibiu s-au ieftinit marţi, după ce investitorii şi-au marcat profitul

Publicat la 06.05.2008, 17:02:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Derivatele jucate pe Bursa din Sibiu s-au ieftinit marţi, după ce investitorii şi-au marcat profitul

Rulajul pe Bursa din Sibiu a scăzut marţi aproape la jumătate, până la 34,4 milioane de lei, fiind încheiate 13.328 de contracte la termen de tip futures şi opţiuni.

În şedinţă precedentă, au fost încheiate 25.000 contracte, în valoare de 67,3 milioane lei.

Marţi, piaţa derivatelor a continuat deprecierea începută încă din a doua jumătate a şedinţei de luni, ajungând la nivele egale cu închiderile din piaţa la vedere, a explicat Mirabela Coss, broker la SSIF Broker Cluj.

"Prudenţa participanţilor la piaţă a fost cauza principală a acestei reacţii, atâta timp cât în cursul zilei de luni indicele BET-FI atinsese rezistenţa importantă de la 55.000 puncte, ceea ce a atras din partea multora operaţiuni de marcare a profiturilor", a adăugat Mirabela Coss.

Derivatele pe activul suport al acţiuni SIF Moldova (DESIF2) au revenit pe prima poziţie în clasamentul zilnic, cu 7.752 contracte încheiate, urmate de derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu 5.342 contracte.

Derivatele DESIF2 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 2,3145 lei/titlu, în scădere cu 0,0655 lei, iar pentru septembrie s-au depreciat cu 0,04 lei, până la 2,44 lei. În schimb, contractele DESIF2 cu scadenţa în decembrie au fost cotate la 2,5451 lei, în scădere cu 0,03 lei, iar pentru martie 2009 au fost evaluate la 2,80 lei, cu 0,0055 lei peste cotaţia precedentă.

Derivatele DESIF5 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 2,9295 lei/titlu, cu 0,0505 lei mai ieftine faţă de cotaţia din şedinţa precedentă, iar pentru septembrie au pierdut 0,0595 lei, până la 3,04 lei. Contractele DESIF5 cu scadenţa în decembrie s-au ieftinit cu 0,0596 lei, până la 3,2404 lei, în vreme ce DESIF5 martie 2009 s-au depreciat cu 0,0590 lei, la 3,3040 lei.

Derivatele pe acţiunile Petrom (DESNP) au atras şi în şedinţa de marţi interesul investitorilor, fiind încheiate 123 contracte, iar pe scadenţa iunie s-au ieftinit cu 0,0049 lei, până la preţul de 0,4851 lei.

Moneda unică a fost cotată pentru scadenţa iunie la 3,6950 lei, cu 0,0228 lei mai mult faţă de şedinţa anterioară, în timp ce pentru scadenţa septembrie, euro a fost cotat la 3,7450 lei, în creştere cu 0,0398 lei. Pentru scadenţa decembrie, investitorii văd un euro la 3,7520 lei, cu 0,0520 lei mai scump faţă de cât estimaseră în şedinţa precedentă.

Uncia de aur a fost cotată pentru scadenţa iunie la 930 dolari, în creştere cu 25,90 dolari faţă de şedinţa anterioară, după ce au fost încheiate 10 contracte.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite