Derivativele tranzacţionate la Bursa din Sibiu s-au depreciat joi, pe o lichiditate în creştere
Publicat la 21.08.2008, 16:46:34
În şedinţa precedentă, au fost încheiate 10.553 de contracte la termen, în valoare totală de 17,2 milioane lei (4,88 milioane euro).
Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai căutate, cu 7.607 contracte încheiate, urmate de cele pe acţiuni SIF Moldova (DESIF2), cu 3.720 de contracte. Derivatele pe cursul euro-leu au atras 208 contracte la termen.
Derivativele DESIF5 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 1,635 lei/titlu, în scădere cu 0,065 lei faţă de cotaţia din şedinţa anterioară, iar pentru decembrie s-au depreciat cu 0,0469 lei, până la 1,75 lei.
Pentru scadenţa martie, derivativele DESIF5 au fost cotate la 2,12 lei, în urcare cu 0,2197 lei, în timp ce pentru scadenţa iunie 2009 s-au ieftinit cu 0,0527 lei, la 1,9523 lei.
Derivativele DESIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 1,5399 lei/titlu, în coborâre cu 0,0190 lei faţă de şedinţa anterioară, în timp ce pentru decembrie s-au ieftinit cu 0,02 lei, la 1,6199 lei.
Pentru scadenţa martie 2009, investitorii văd acţiunile SIF2 la cotaţia de 1,73 lei, cu 0,027 lei mai ieftine decât la finalul şedinţei precedente, iar pentru iunie 2009, la 1,825 lei, în scădere cu 0,0229 lei.
Moneda unică a fost cotată la 3,54 lei pentru scadenţa septembrie, în coborâre cu 0,0094 lei, în timp ce pentru scadenţa decembrie cotaţia euro a coborât la 3,5825 lei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
