Multe decenii de cercetare şi peste 10 miliarde de dolari investiţi în acceleratorul de particule de la CERN au adus o descoperire aşteptată: o nouă particulă. Aceasta se aseamănă foarte mult cu cea numită Higgs Boson.
"Bosonul Higgs este ultima particulă a modelului standard şi poate prima care va face parte dintr-un nou model care va privi dincolo de modelele standard. Este, oarecum, un Sfânt Graal." ALBERT DE ROECK cercetător CERN
Dar ce înseamnă această descoperire şi cât de importantă este ea?
"Ce este? Este ultima verigă din "modelul standard". Acest model descrie tot ce vedem în univers: tu, eu, planeta, stelele, galaxiile, toată materia este explicată de modelul standard. Această descriere are sens doar dacă Higgs Boson există sau dacă există ceva foarte similar cu aceasta." JOHN ELLIS fizician
Practic, Higgs Boson este particula care le înzestrează pe celelalte cu greutate. Acest aspect va permite cercetătorilor să înţeleagă şi mai bine forţele de legătură din interiorul unei galaxii şi cum s-a format universul. Alţi cercetători atrag atenţia că s-ar putea deschide noi uşi, noi ramuri pentru fizică, cum ar fi cercetarea materiei întunecate. Nu în ultimul rând, spun experţii, decoperirea de la CERN ne aduce tot mai aproape de răspunsul la întrebarea - din ce este făcută materia?
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.