Deşi bancherii susţineau că pot intra în colaps după aplicarea legii dării în plată, prezentul îi contrazice
Publicat la 26.08.2016, 03:53:46
În primele luni de la intrarea în vigoare a Legii, pentru a-şi reduce riscurile, băncile şi-au înăsprit condiţiile de creditare. Astfel, în piaţă s-au putut observa două reacţii. Unele instituţii bancare au majorat substanţial atât avansul cât şi dobânzile, în timp ce altele au preferat să nu modifice dobânzile şi să ajusteze avansul la un nivel care poate fi foarte uşor de absobit de piaţă. Prin urmare, în luna mai, deja ofertele băncilor nu mai erau accesibile tuturor, în contextul în care avansul cerut clienţilor a ajuns, la unele bănci, chiar şi la 40%. În acelaşi timp, clienţii s-au împărţit în două tabere. Unii, speriaţi că le va fi blocat accesul la creditare, au hotărât să cumpere cât mai repede o locuinţă, în timp ce alţii s-au decis să aştepte, mizând pe faptul că vor scădea preţurile locuinţelor ca efect colateral al Legii.
mai multe, pe capital.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
