"Scăderea dinamicii angajărilor sau chiar reducerile de personal nu au influenţat semnificativ numărul salariaţilor din sistem, care se ridica la 71.622 persoane la 31 decembrie 2008 şi respectiv 70.458 la 31 martie 2009. Cele două tendinţe menţionate au contribuit la contracţia indicatorului „număr de salariaţi pe unitate operativă” de la 12 în 2007, la 11 în decembrie 2008 şi 10,8 în martie 2009", se precizează în raportul asupra stabilităţii financiare, publicat luni de BNR.
Pe de altă parte, instituţiile de credit din România, în cursa pentru o cotă de piaţă mai bună, şi-au continuat, cu o intensitate însă mai redusă spre finele anului 2008, tendinţa de extindere a activităţii în teritoriu, prin înfiinţarea a 1.067 de noi unităţi.
În acelaşi timp, în luna decembrie 2008 s-au înregistrat 88 de noi unităţi, cu 6 mai puţine decât în luna precedentă, iar în primele trei luni ale anului curent numărul acestora s-a ridicat la doar 65, 26, respectiv 23.
Deşi s-au deschis peste 100 unităţi bancare în T1, numărul angajaţilor scade
Publicat la 29.06.2009, 10:55:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
