Argumentul prezentat porneste de la premisa ca, in socialism, factorii de productie sunt detinuti de stat, neexistand proprietari privati de factori de productie, de unde deducem ca nu se pot petrece schimburi intre proprietarii de factori, nu exista piete, acestia fiind alocati in mod planificat, “de la centru”. Mergand pe firul argumentului, constatam ca nu pot exista preturi monetare pentru acesti factori, pretul putand fi stabilit doar de piete, iar daca acestea nu exista, atunci, nu pot fi evaluate costurile diverselor proiecte pe care comunitatea le‑ar intreprinde. Fara costuri, nu se pot evidentia profiturile si pierderile. Cu alte cuvinte, in regim socialist, comitetul de planificare aloca resursele la intamplare.
Un contraargument adus tezei lui Mises este exemplul practic al URSS, al Cubei sau al Coreii de Nord, societati care au functionat sau inca mai functioneaza de o lunga perioada de timp. Raspunsul economistului austriac este pe cat de simplu, pe atat de metaforic: “URSS (la fel si Cuba, si Coreea de Nord) a fost o oaza socialista intr-o mare capitalista”. Planificatorii sovietici nu faceau decat sa se “uite peste gard”, pentru a lua ca reper preturile din capitalism si a le folosi in calculele lor.
Folosindu-se de argumentele si exemplele aduse, cartea de fata isi aduce contributia in doua directii. Mai intii, prin detalierea conceptului de “haos calculational”, descris mai sus, si apoi, consecintele sociopsihologice ale birocratizarii. In viziunea lui Mises, birocratizarea este un efect al socializarii, al nationalizarii, al restrangerii sferei de actiune a pietei sau, cu alte cuvinte, al restrangerii actiunii managementului, care are drept scop profitul. In plan sociopsihologic, birocratizarea echivaleaza cu atrofierea capacitatii antreprenoriale. Mai mult, sistemul birocratic nefiind concurential, evolutia in cariera ar presupune obedienta fata de superiori.
Pentru Mises, rationalitatea si economia sunt strans legate. Din aceasta perspectiva, trecerea libera a proprietarilor privati la o economie in care, practic, doar o vointa ordona echivaleaza cu o veritabila “prostire”, atrofiere a rationalitatii.
