Intr-o piata locala in care advertisingul inseamna lipit de afise sau productia de carti de vizita, eu am ales cel mai greu drum, al specializarii in design si in branding. Iar asta inseamna moarte fiindca in Transilvania cuvintele buget, brief, brand, strategie se rostesc mai greu in companii. Fiindca in Transilvania si in multe alte regiuni din tara, persista un primitivism greu de spart in ceea ce priveste deschiderea pentru lucrurile pe care noi suntem in stare sa le facem. Si, de multe ori, cand ai sansa sa vorbesti cu un client mai destupat la minte, el este deja fript de tepele luate de la alte “agentii”. Zi de zi, incetul cu incetul, ne-am facut loc in aceasta industrie; iar daca ne-a salvat ceva de la faliment a fost transparenta totala fata de clienti atat in ceea ce priveste administrarea bugetelor cat si in ceea ce priveste atitudinea noastra fata de ei. Atitudine ce rezida din puterea de a le spune verde in fata ce gandim.
Corecti pana la capat, creativi pentru proiectele lor, pana la urma am scos-o la liman. Nu suntem Leo Burnett, dar suntem cei ce se ocupa de afacerile medii si mari din afara Bucurestiului. Aici vad eu potul cel mare, din punctul de vedere al afacerii mele. Romania din afara Bucurestiului musteste de business, de afaceri in dezvoltare care abia asteapta serviciile noastre. Prefer de o mie de ori sa lucrez cu un client mediu, cu o cifra de afaceri de cateva milioane de euro, din Dolj, spre exemplu, decat sa ma bat in pitch-uri pe clienti giganti, cum sunt in Bucuresti, unde traficul de influenta si relatiile personale, spagile si cadourile date “unde trebuie” ar desemna de la bun inceput castigatorul. Daca industria noastra are nevoie de ceva, are nevoie de moralitate. Ati fi mirati cate nume mari din businessul autohton de advertising nu sunt cu nimic mai prejos decat politicienii pe care ii vedem la televizor mergand la DNA.
