Judecătorul: Când vreţi să fixăm termen de grefă?
Inculpatul: Pai nu ştiu, când vreţi dumneavoastră. În prima decadă a lunii februarie, pentru că între timp mai am şi alte procese.
Judecătorul: Spuneţi la ce dată vreţi să fixăm termenul de grefă!
Inculpatul: Staţi să-mi consult agenda.
Judecătorul: Consultaţi-vă agenda!

 

După ce inculpatul şi-a consultat agenda s-a stabilit termen de grefă la 22 ianuarie. Deţinutul a fost adus în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5, la primul termen al procesului în care este acuzat de ultraj. Pentru că bărbatul n-a acceptat un apărător din oficiu şi pentru că Aspazia Cojocaru n-a fost prezentă la proces, judecătorii au acordat un nou termen.


"stimată doamnă judecător, / te voi trimte după elodia, dragă / să nu te mai întorci niciodată / că esti un magistrat corupt / cu stimă şi respect, asasinul elodiei" Acestea sunt doar câteva pasaje din scrisoarea care a speriat-o de moarte pe judecătoarea Curţii Constituţionale, Aspazia Cojocaru. Ea a primit mesajul în iulie anul trecut, exact în perioada în care trebuia să se pronunţe cu privire la legalitatea referendumului de demitere a preşedintelui. Mesajul a fost expediat din Penitenciarul Giurgiu, unde bărbatul este reţinut în altă cauză. Conform anchetatorilor, deţinutul este diagnosticat cu „tulburare mixtă de personalitate, de tip paranoid şi histrionic", însă are discernământ.