Deutsche Boerse a prezentat platforma sa Bursei de Valori din Bulgaria, în cadrul discuţiilor care s-ar putea finaliza în negocieri de achiziţie.
Potrivit agentiei NewsIn, bursa de la Sofia ia în calcul varianta găsirii unui investitor strategic după ce Bulgaria se alătură Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, ca să crească lichidităţile sale scăzute şi să reziste presiunilor competiţionale din blocul european. Operatorul german a spus că nu a fost discutată şi o potenţială achiziţie, dar posibilitatea va fi luată în considerare imediat ce Bulgaria hotărăşte ce va face cu pachetul de acţiuni de 44%, deţinut la Sofia Exchange.
Reprezentanţii Bulgariei au anunţat că statul ar putea vinde acţiunile sale, dar privatizarea nu este una dintre priorităţile lui. Bursa bulgărească a purtat deja discuţii iniţiale cu operatorul bursier nordic şi baltic OMX şi cu instituţiile bursiere de la Atena şi de la Viena, care au spus că o posibilă afacere ar fi conformă strategiilor de extindere pentru Europa de Est.
Deutsche Boerse ar fi interesată de achiziţia Bursei din Bulgaria
Publicat la 15.12.2006, 16:11:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
