money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Deutsche Telekom preia subsidiara Orange din Olanda

Publicat la 21.08.2007, 07:05:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Deutsche Telekom preia subsidiara Orange din Olanda
Urmărește money.ro pe Google News
Deutsche Telekom, cel mai important furnizor de servicii de telecomunicaţii din Europa, a anunţat, în luna iunie, achiziţia subsidiarei Orange din Olanda. Mai multe surse apropiate discuţiilor au informat că investitorul german va plăti circa 1,3 miliarde de euro pentru realizarea tranzacţiei.

Pe de altă parte, compania franceză a încheiat recent un acord pentru preluarea furnizorului spaniol de Internet Ya.com de la Deutsche Telekom, pentru 320 milioane de euro. Această tranzacţie a propulsat Orange pe locul al doilea în clasamentul celor mai importanţi furnizori de Internet în bandă largă din Spania, cu o cotă de piaţă de 18%.

Deutsche Telekom a scos la vânzare firma Ya.com în luna martie, împreună cu alte active care nu reprezentau puncte centrale ale operaţiunilor grupului. Măsura era o parte a strategiei de redresare a companiei care s-a confruntat cu intensificarea concurenţei, creşterea costurilor asociate forţei de muncă şi scăderea profiturilor.

T-Mobile se concentrează asupra pieţei telecomunicaţiilor mobile din Europa Centrală şi de Vest precum şi pe cea din SUA.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite