Deutsche Welle: Nu există mize ascunse în aceste alegeri

Lucrurile simple trebuie să fie uneori reamintite: ţara nu are nevoie de situaţii excepţionale, de iluminări, revoluţii, răsturnări providenţiale şamd, ci de calm şi stabilitate. A fost o perioadă de timp în care dimpotrivă calmul şi liniştea însemnau un imobilism care împiedica orice evoluţie pozitivă. "Liniştea" pe care preşedintele Iliescu ("Un preşedinte pentru liniştea noastră") o promitea în alegerile de acum 20 de ani, nu era decât o formă de îngheţ. Societatea românească era blocată într-o stare intermediară între ceauşismul târziu şi naţionalismul izolaţionist iscat în primele luni de după căderea regimului totalitar. Libertăţile cucerite erau bine încadrate de restricţii severe, menite să le limiteze forţa de iradiere. De aceea "liniştea" pretinsă de o majoritate populară înclinată să se mulţumească cu puţin şi mai ales "liniştea" promisă de liderii noii puteri instalate suna de-a dreptul sinistru. Este adevărat că sunt astăzi comentatori care evocă anii '90 cu intenţia de a legitima tulburările şi de a stimula o schimbare spectaculoasă de curs politic, dar circumstanţele nu mai îndreptăţesc deloc o asemenea atitudine. România are nevoie de o perioadă de calm şi stabilitate politică care să favorizeze economia şi să stimuleze mereu amânatele dezbateri constituţionale, scriu cei de la Deutsche Welle.

 

Această campanie electorală a lansat moda explicării "mizelor". Cu toţii caută să dezvăluie care sunt "adevăratele" mize ale alegerilor. Dar ceea ce nedumereşte este că "mizele" acestea par să fie mereu ascunse, că nu sunt niciodată evidente şi accesibile pentru toată lumea şi că este nevoie de "interpreţi" iniţiaţi. Dacă în 1990, 1992, ca să nu mai vorbim de 1996 toată lumea ştia prea bine care sunt mizele şi nu era nevoie de specialişti care să le decripteze, astăzi, asistăm parcă la un joc de-a v-aţi ascunselea în care istoria înseşi şi-a camuflat curgerea, ascunzându-şi cursul de muritorii de rând. Poporul alegător scufundat în tenebrele ignoranţei ar fi nevoit, aşadar, să recurgă la interpreţi de specialitate, aşa cum odinioară recurgea la practicile divinatorii.

 

Alegătorii tentaţi să voteze, pur şi simplu, împotriva unui preşedinte care a încălcat regulile bunei cuviinţe politice, află că "adevărata" miză este o complicată geopolitică din care Rusia este nelipsită. Cei care ar dori să voteze împotriva unui preşedinte care a uitat până şi politeţea elementară, află uimiţi că gestul lor pune în pericol cursul european al ţării. Niciodată nu a existat mai multă contrarietate în politica românească.

 

Ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ şi să spunem că nu există alte mize decât cele pe care le văd toţi: un partid eşuat urmează să fie înlocuit, în cursul unei fireşti şi dezirabile alternanţe la guvernare; un preşedinte care şi-a pierdut încrederea naţiunii din cauza propriei conduite urmează să-şi piardă o parte din putere. Iar dacă e să privim "dincolo" de aceste situaţii, să spunem că miza este stabilitatea politică şi liniştea socială. Sau cu alte cuvinte singura miză care ar trebui explicată mereu şi mereu este că România are nevoie, în primul rând, de normalitate. Două legislaturi marcate de scandaluri şi sciziuni, de intrigi de palat şi "lovituri de stat", de denunţuri de toate felurile, de isterie generalizată sunt cu siguranţă de ajuns. Cei care caută mize ascunse pescuiesc în ape tulburi şi nu fac decât să pregătească calea unor eşecuri la fel de distrugătoare.