Carol Browner, consilierul preşedintelui Barack Obama pentru probleme de mediu, a declarat, la NBC că, în acest moment, Statele Unite se pregătesc pentru cel mai rău scenariu, în care scurgerea nu va putea fi oprită înainte de luna august. Până acum, în ciuda eforturilor British Petroleum, proprietarul platformei scufundate, toate operaţiunile de colmatare a puţului petrolier submarin au eşuat, iar petrolul continuă să se scurgă în ocean.
"Trebuie să spunem, în primul rând, că ne pare rău pentru problemele majore. Nu este nimeni care să regrete mai mult decât mine", a declarat Tony Hayward, CEO British Petroleum.
Tony Hayward, directorul executiv al companiei a declarat că experţii încearcă acum o altă soluţie - să foreze un nou puţ, prin care să extragă petrolul scăpat de sub control.
"Ei bine, ultima soluţie este ascunsă în relief. Trebuie să acţionăm hotărât în ocean, la suprafaţă şi să apărăm ţărmul, într-un mod foarte agresiv în următoarele luni", a declarat Hayward.
Experţii estimează că, de la explozia platformei petroliere, acum cinci săptămâni, între 60.000 şi 94.000 de tone de combustibil s-au scurs în Golful Mexic, declanşând cea mai mare catastrofă ecologică din istoria Americii.