- Credeam că o să câştig într-un mare fel, după care am primit nişte exit-poll-uri de la voi, de la alţii.
- Eraţi pregătit să pierdeţi.
- Avem de ales? Am fost foarte surprins, pentru că eu credeam că o să câştigăm.
În ziua învestirii sale, Donald Trump a fost furios. L-a enervat faptul că marile vedete din showbiz au refuzat să participe la ceremonie. Şi mai ştim, desigur, cât de mult l-a supărat că presa a comentat că în public erau mult mai puţin oameni decât la inaugurarea preşedintelui Barack Obama. Ei bine, se pare că, pe tot parcursul zilei, Donald Trump s-a certat cu soţia sa, care se chinuia să nu izbucnească în lacrimi. După instalarea la Casa Albă, Donald Trump a fost profund nemulţumit de noua lui locuinţă, cu tot cu funcţia pe care o aducea. Casa Albă i s-a părut "înfricoşătoare" noului preşedinte. Un alt detaliu, mai anecdotic, din aceeaşi carte e că Donald Trump s-a temut mereu că va fi otrăvit. Acesta e motivul pentru care preferă să mănânce de la fast food. Trebuie spus că dezvăluirile se extind şi la alţi membri ai familiei Trump. Fiica preşedintelui, Ivanka, şi soţul ei, Jarred, ambii foarte importanţi în echipa lui Donald Trump, ar fi făcut un pact. Ar fi decis ca ea să fie cea care ar putea candida, la un moment dat, pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Un scenariu care contrazice declaraţiile publice ale fiicei preşedintelui, din august 2016:- Ai vrea să candidezi pentru o funcţie publică, acum că ai văzut cum e?
- O, Doamne! Nu cred! E... E dur. Dar a candida pentru o funcţie publică nu e ceva ce-mi doresc să fac. Nu!


