money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Dezvoltatorii scot pe tarabă locuinţele de până în 60.000 de euro

Publicat la 16.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Dezvoltatorii scot pe tarabă locuinţele de până în 60.000 de euro

“Cea mai ieftină locuinţă prezentată la târg este o garsonieră de 40 mp în Bucureşti, la 27.000 de euro, şi una în Călăraşi, la 60 mp utili, la acelaşi preţ. Mai sunt vile cuprinse între 45.000 şi 75.000 de euro la periferie sau în zona Berceni, cu teren în suprafaţă de 500 mp“, a declarat pentru Business Standard Cosmin Radu, reprezentantul organizatorilor.

După ce dezvoltatorul imobiliar South Pacific a anunţat că pregăteşte pentru acest an un ansamblu rezidenţial pilot, ce va cuprinde 80 de garsoniere cu grădină, pe sistemul caselor înşiruite, la un preţ de 60.000 de euro pe unitate, ca măsură de raliere la programul “Prima Casă” şi alţi jucători îi urmează exemplul. JQ Development, constructorii clădirii de birouri Lotus Office, va lansa, în cadrul târgului, un proiect rezidenţial cu 700 de apartamente în localitatea Tărtăşeşti de lângă Bucureşti, cu preţuri ce nu depăşesc valoarea de 60.000 de euro. Cel mai scump apartament va fi unul cu patru camere, ce va dispune de 78 mp construiţi şi care va costa, la cheie, 60.000 de euro cu TVA inclus.

“Locuinţele situate în case de tip P+1 vor fi şi mobilate. Avem un parteneriat cu IKEA, prin care oferim în dormitoare un dulap şi un pat, în living două canapele şi o masă, iar în bucătărie chiuvetă, blat, corpuri, o masă şi patru scaune“, a explicat Viorel Pascale, directorul general al JQ Developement. Cea mai ieftină locuinţă din cadrul proiectului denumit Casa Forte Tărtăşeşti, va fi un apartament cu două camere, în suprafaţă de 58 mp, la un preţ de 42.800 de euro cu TVA inclus.

Proiectul va fi construit pe structură metalică, din profile de tablă. Pereţii vor fi izolaţi cu vată minerală, placată pe interior cu gips carton, iar faţada va fi din imitaţie de cărămidă sau piatră. Locuinţele de la parter vor beneficia şi de o grădină în suprafaţă de 40-50 mp şi de unul sau două locuri de parcare, în funcţie de numărul de camere.

“Vom începe acest proiect în momentul în care vom avea o listă de cel puţin 100 de clienţi, care vor trebui să plătească un avans de 5% din preţul casei, adică exact avansul pentru «Prima Cas㻓, a mai spus Pascale. Compania a discutat deja cu Raiffeisen Bank pentru finanţare. Ansamblul necesită o investiţie de 40 mil. euro, din care dezvoltatorul suportă 20% din surse proprii. Terenul în suprafaţă de 90 ha este asigurat printr-un parteneriat cu proprietarul şi urmează să îl achiziţioneaze la un preţ mediu de 20 euro/mp, pe parcursul vânzărilor. Pe lângă cei doi dezvoltatori, şi New Horizon Group, care dezvoltă în România prin intermediul unui parteneriat cu fondul de investiţii Immoeast, a anunţat că va construi la Braşov un ansamblu cu locuinţe a căror suprafeţe vor fi mai mici şi care le va permite să avanseze un preţ în jurul a 60.000 de euro. La târgul Expo “Prima Casă” va participaşi Impact, care va lansa un nou concept de locuinţe denumit “Case Kaleidoscop“, care va permite clienţilor să îşi compartimenteze locuinţele şi să îşi aleagă suprafaţa corespunzătoare posibilităţilor lor financiare. Organizatorii se aşteaptă ca, pe parcursul celor trei zile de târg, să aibă peste 15.000 de vizitatori.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite