”One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, anunţă achiziţia unui imobil istoric situat în centrul Bucureştiului, fosta fabrică Ford, de la Auchan România. Dezvoltatorul estimează investiţii semnificative în următorii doi ani pentru restaurarea clădirii, în scopul protejării şi regenerării patrimoniului cultural al capitalei României”, anunţă dezvoltatorul.
Clădirea, situată în cadrul dezvoltării One Floreasca City a One United Properties, a fost prima fabrică Ford cu o linie de asamblare operaţională din Europa de Est. Terenul pe care a fost construită fabrica a fost cumpărat la începutul anilor 1930 chiar de către Henry Ford. Fabrica s-a deschis în 1936, având 100 de angajaţi.
Aproximativ 2.500 de vehicule au fost asamblate în fabrică an de an, până în 1948, când fabrica a fost închisă după ce România a intrat sub influenţa sovietică. Principalul automobil construit în fabrica din Bucureşti a fost Ford V8 Fordor Sedan.
„Suntem încântaţi de achiziţia fostei fabrici Ford pentru că este un loc unic în regiunea Europei Centrale şi de Est. Suntem hotărâţi să o refacem astfel încât să poată fi din nou o destinaţie înfloritoare, plină de viaţă şi un reper de neratat pe agenda oricărui vizitator al Bucureştiul. La One United Properties, scopul nostru a fost întotdeauna să dezvoltăm zone urbane viabile, sănătoase, care să ofere armonie, rezilienţă economică, sustenabilitate ecologică şi socială. Împreună cu angajamentul nostru de a investi în restaurarea acestui imobil istoric, achiziţia de astăzi întăreşte şi mai mult dedicarea noastră pentru regenerarea urbană şi restaurarea gloriei de odinioară a clădirilor abandonate. Rămânem angajaţi să readucem în circuitul reperelor din Bucureşti astfel de locuri, păstrând în acelaşi timp moştenirea şi frumuseţea acestora”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.


