"Prima Development Group demarează lucrările la un nou ansamblu rezidenţial în Oradea, Green Residence, care continuă proiectul Prima Nufărul, dezvoltat de Prima pe parcursul ultimilor ani. Împreună, cele două ansambluri vor forma cel mai mare complex rezidenţial din Oradea, cu peste 1.600 de apartamente. Green Residence înseamnă peste 800 de apartamente grupate în şase imobile cu demisol, parter şi 10 etaje, 3 căi rapide de acces auto, peste 600 locuri de parcare supraterane şi mai mult de 200 subterane, plus staţii de încărcare electrică", anunţă compania.
Ansamblul va avea mai mult de 4.000 de metri pătraţi de spaţii verzi şi o grădiniţă cu creşă, dezvoltată pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi în cadrul complexului, de care vor beneficia toţi rezidenţii acestuia.
„Prima Nufărul este un proiect de referinţă al nostru în Oradea şi prin continuarea sa cu Green Residence devine cel mai mare ansamblu rezidenţial din acest oraş, cu peste 1.600 de apartamente. Apartamentele pe care le construim sunt fiabile, îşi cresc valoarea în timp, aşa încât sunt o bună investiţie şi, în plus, înglobează tehnologii prietenoase cu mediul. Din acest motiv ne-am dorit să dotăm ansamblul cu staţii de încărcare electrică, pentru că vrem să contribuim activ la susţinerea infrastructurii de mobilitate electrică din ţara noastră”, spune Andrei Moanţă, CEO Prima Development Group.
La începutul anului 2023, primele 200 de apartamente vor fi gata pentru predare către proprietari, iar alte 150 vor fi finalizate până în la sfârşitul anului 2023. Ansamblul de locuinţe va fi construit integral şi finisat până în 2025.


