Stocul de puncte comune în politica europeană este la un minim istoric. Unii mai cred în austeritate, alţii, dimpotrivă, vor un nou plan Marshall pentru Europa. Să încercăm să ne imaginăm care ar fi atunci alternativa la restructurarea bugetară consecventă pentru a reduce presiunea investitorilor pe moneda Euro...
Programele de ajustare conjuncturală, în orice caz, nu sunt o soluţie şi nu doar din cauză că eficienţa lor nu are nicio argumentaţie istorică. Pur şi simplu n-avem bani! Iar finanţarea pe datorie nu ar face altceva decât să agraveze problemele deja existente. Cu alte cuvinte, cine vrea ca Europa să mai aibă un viitor economic nu poate face nimic altceva decât să economisească.
Dar şi tăierile pot fi făcute cu cap aşa încât să nu sufoce orice tentativă de creştere economică. Se impune un nou model de gândire. De exemplu, s-ar putea reduce impozitele pe câştiguri şi salarii. Cea mai importantă schimbare ar trebui să fie însă modalitatea în car statul cheltuie banii publici. În loc să ia banii şi să-i transfere către cheltuieli fără factor de multiplicare, oficialii europeni ar trebui să gândească în termeni de investiţii publice cu randament adevărat. Dacă mai adăgăm şi o reducere a birocraţiei atât de necesară în ţările europene avem o reţetă dovedită în repetate rânduri în istorie. Drept e că rezultatele nu se văd imediat, dar aceasta este unica soluţie durabilă.
Alegerile greceşti ar putea fi începutul Primăverii Europene (The Guardian)
O victorie a lui Francois Hollande în Franţa ar însemna o primă opoziţie la austeritatea europeană. Dar dacă socialiştii eleni ar câştiga alegerile parlamentare, întreaga Europă ar putea suferi o schimbare de curs.
Primul act al dramei greceşti s-a consumat în noiembrie anul trecut când guvernul Papandreou a fost forţat să demisioneze de teama unui referendum cu privire la apartenenţa Atenei la zona Euro. Guvernul de uniune naţională condus de tehnocratul Papademos este o construcţie susţinută de partidele tradiţionale de centru dreapta şi stânga, responsabile de fapt de situaţia actuală a Greciei. Iar acum, în campanie electorală, cele două formaţiuni se văd nevoite să militeze împotriva propriilor măsuri din cauza opoziţiei vehemente a populaţiei elene faţă de austeritatea impusă de creditorii ţării.
În acest context, derapajele către dreapta extremă sunt omniprezente şi extrem de periculoase. De fapt, întregul sistem politic grecesc este în pragul unei căderi nervoase. Cea mai interesantă evoluţie este însă cea a extremei stângi. Conform sondajelor, această formaţiune s-ar clasa a treia în preferinţele de vot. Şi conform Constituţiei, premierul ar urma să fie desemnat de preşedinte din rândurile acestui partid pentru că primele două clasate nu au majoritate şi pentru că nu ar aduna 150 de mandate în Parlament. Probabil că nici n-are rost să menţionăm aici că principalul punct din platforma stângii radicale este abolirea acordului cu FMI şi UE şi anularea măsurilor de austeritate. Oricum un vot anti-austeritate ar fi covârşitor şi, tocmai de aceea, vremurile elene, dar şi cele europene se anunţă extrem de interesante în perioada următoare.
Înfruntarea celor trei viziuni de 1 mai (Le Monde)
Era inevitabil ca sărbătoarea de 1 mai să nu fie politizată până la refuz în Franţa, cu doar 5 zile înainte de al doilea tur al prezidenţialelor. Sindicate, Sarkozy şi Le Pen – aceştia sunt cei trei actori care au folosit aniversarea muncii pentru o demonstraţie de forţă.
Sindicatele franceze afirmă că aproximativ 750.000 de persoane s-au adunat în toată ţara la manifestările de 1 mai. Poliţia avansează o cifră mult mai prudentă, dar chiar şi aşa, mesajul organizaţiilor a fost cât se poate de clar: în loc să fie organizate marşurile tradiţionale ale muncitorimii, scandările s-au concentrat pe opoziţia faţă de preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy. Nu au lispit figurile politice, precum al patrulea clasat în primul tur al prezidenţialelor Jean-Luc Melenchon, care şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul „adevăratei munci" enunţat de Sarkozy.
Replica şefului de la Elysee a fost pe măsură. 200.000 de simpatizanţi, conform estimărilor probabil exagerate ale conservatorilor, au scandat aprobator atunci când Sakozy i-a îndemnat pe sindicalişti să renunţe la steagurile roşii şi să servească Franţei.
Nici extrema dreaptă nu a lipsit din peisajul acestei zile de 1 mai. Marine Le Pen şi-a îndemnat alegătorii să voteze după cum le dictează conştiinţa pentru unul din cei doi „candidaţi ai sistemului". Şefa Frontului Naţional a subliniat „rolul istoric uriaş" al electoratului său şi i-a adus aminte că adevărata bătălie se va da în vară la alegerile parlamentare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
