"A oferit noi indicii care vor fi valorificate în cadrul anchetei", a declarat Mihaela Porime.

 

Potrivit acesteia, a fost emis un nou mandat de percheziţie, în urma preluării dosarului de la DIICOT Craiova la DIICOT Bucureşti.

 

„În baza unui nou mandat de percheziție am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă și amănunțită, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Institutul Național de Criminalistică, precum și cu Serviciul Criminalistic din Poliția Capitalei. Când vorbesc de o acțiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere și vor fi verificate și gropile acelea cu beton și ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a spus Porime.