Din 2016, vom avea taxă la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă
Publicat la 14.07.2015, 03:31:40
"Taxa ar trebui să fie extrem de mare să nu mai fim tentaţi să adunăm gunoi", a spus ministrul Mediului.
Gavrilescu a mai declarat că această taxă va fi introdusă pentru alinierea României la normele europene - "deşeu zero", adică orice produs devenit deşeu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.
Potrivit Raportului "Mediul European - Starea şi perspectiva 2015", lansat luni de Agenţia Europeană de Mediu, în 2012 rata de reciclare a deşeurilor municipale în România a fost sub 5 la sută, iar România s-a aflat pe ultimele locuri în Europa din acest punct de vedere, doar înaintea Turciei, Muntenegrului, Serbiei şi Macedoniei, cele două din urmă înregistrând o rată de reciclare zero. Bulgaria a avut în schimb o rată de reciclare de peste 25 la sută. În vârful clasamentului se află Germania, cu o rată de reciclare a deşeurilor municipale de peste 60 la sută.
mai multe, pe mediafax.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
