În acest sens, în ultima şedinţă, guvernul a aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă ca OLI să preia personal cu atribuţii în domeniu, de la autorităţile competente în acordarea licenţelor, autorizaţiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative.
”Prin preluarea personalului de la autorităţile implicate în activitatea de autorizare a activităţilor industriale, aparatul bugetar nu va fi încărcat cu noi angajaţi şi, în acelaşi timp, vom beneficia de oameni cu expertiză în domeniu. În acest fel, se va eficientiza procesul de eliminare a birocraţiei, impediment frecvent identificat în calea unui mediu de afaceri funcţional” a declarat pentru News.ro Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Prin această măsură se asigură îndeplinirea obiectivelor privind reformarea procesului de autorizare a activităţilor industriale si de acordare a licenţei unice în România, definite în jalonul 243 din Planul National de Redresare si Rezilienţă.
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi Consiliul Concurenţei au colaborat pentru a elabora legislaţia privind licenţa industrială unică, având la bază recomandările proiectului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind îmbunătăţirea mediului de afaceri din România prin simplificarea procesului de licenţiere în sectorul industrial şi de producţie („Enhancing the business environment in Romania through industrial and manufacturing licensing simplification”), derulat în colaborare cu autoritatea de concurenţă.


