money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Din nou criza la Ministerul de Externe

Publicat la 13.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Din nou criza la Ministerul de Externe

 “Este o demisie de onoare, in stransa legatura cu deznodamantul nefericit al cazului cetateanului roman Claudiu Crulic, mort in Polonia. Dar vreau sa cred ca a fost un final doar pentru viata lui Crulic. Pentru ca ceea ce trebuie sa urmeze este efortul pentru lamurirea acestui caz. Am incredere in cei care, din dispozitia mea, au inceput ancheta aici, la Bucuresti”, a declarat Cioroianu. “Vina nu a fost niciodata pe masa ministrului, dar viata unui om este mai importanta decat un mandat de ministru”, a incheiat el. In timpul mandatului, criticii i-au imputat lui Adrian Cioroianu o serie de declaratii considerate “nepotrivite”, precum cea referitoare la “trimiterea in desert” a infractorilor romani din strainatate.

Totusi, dincolo de aceste “umbre”, nu trebuie trecute cu vederea anumite realizari de durata in plan diplomatic. Putem aminti pozitia adoptata de Romania fata de situatia creata prin declararea independentei provinciei Kosovo si de eforturile lui Adrian Cioroianu de a crea o pozitie comuna a statelor din Balcani, membre ale Uniunii Europene - Bulgaria si Grecia.

La acelasi capitol trebuie trecuta si asumarea rolului de mediator intre Belgrad, pe de o parte, si capitalele occidentale. De asemenea, vom nota si atitudinea adoptata in relatia cu Chisinaul.

Nu in ultimul rand, lui Cioroianu i se datoreaza iesirea din “criza ambasadorilor”.

In privinta viitorului conducerii MAE, lucrurile sunt incerte. Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, solutia interimara a premierului Calin Popescu Tariceanu, a admis sambata, in gluma, ca numirea sa la MAE ar fi o solutie, adaugand ca, din pacate, “nu le poate face pe toate”. Totusi, a precizat ca postul trebuie ocupat imediat, fara interimat.

In urma cu aproape un an, demisia lui Mihai Razvan Ungureanu de la MAE provoca o adevarata criza a diplomatiei romanesti, numirea unui nou ministru fiind blocata de conflictul dintre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni. Numele posibililor succesori ai lui Adrian Cioroianu ar putea fi Theodor Melescanu, in prezent, ministru al Apararii (PNL), si Theodor Paleologu (PNL),ei fiind agreati de premierul Tariceanu. Potrivit unor surse, Theodor Baconsky ar putea fi sustinut de presedintele Basescu. Este posibil ca in absenta unei solutii politice sef la MAE sa ajuga un tehnocrat, Adrian Vierita, actual ambasador in SUA.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite