Dinamoviştii, încântaţi de jocul tricolorilor
Publicat la 26.03.2007, 10:12:31
Jocul bun al României şi rezultatul obţinut în Olanda au fost apreciate şi de dinamovişti, iar prestaţia tricolorilor de la Rotterdam a fost analizată şi de oficialii celor de la Dinamo. Prezent în tribună la partida cu Levski, preşedintele Nicolae Badea a fost încântat de evoluţia trupei lui Piţurcă.
"În economia grupei eu cred că este foarte important că echipa naţională nu a fost învinsă în Olanda" a declarat Badea, care este convins că rezultatul pozitiv al tricolorilor la Rotterdam s-a datorat unei foarte bune organizări a jocului.
Antrenorul dinamoviştilor, Mircea Rednic, a ţinut şi el să-i felicite pe tricolori şi s-a bucurat pentru elevul său, Radu Ştefan, care a fost evoluat pe "De Kuip" din minutul 78.
"Meci perfect pentru un punct, un punct mare, o să fie un punct foarte important pentru calificarea noastră" a spus Rednic, care a avut ceva emoţii pentru evoluţia jucătorului său:" mi-a fost teamă pentru că ştiu ce înseamnă să intri pe final de joc, m-am rugat să nu facă vreo greşeală".
Evoluţia fundaşului dinamovist a fost comentată în stilul caracteristic şi de Cornel Dinu, administratorul delegat al celor de la Dinamo.
"Radu Ştefan este o valoare incontestabilă care poate juca orice, poate mai bine decât Goian" a spus Dinu.
Radu Ştefan joacă fundaş central la Dinamo, iar în partida cu Olanda a intrat în locul lui Raţ, care s-a accidentat, şi a evoluat pentru un post nou pentru el, acela de fundaş stânga.
Foto: www.frf.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
