„Reclama e sufletul comerţului", spuneau bătrânii. Mai nou, oamenii de marketing, pentru a-şi face clienţi diferiţi, recomandă sloganuri agresive, scurte, şocante, spune Dinu Patriciu într-un comentariu pe Adevărul.ro.
„Karl Marx a avut dreptate. Capitalismul se autodistruge", declara Nouriel Roubini, unul dintre cei care au prevăzut începutul crizei din 2008, pornită în Statele Unite de la înverşunarea cu care politicienii au încurajat creditele ipotecare fără acoperire.
Acum, el, fiind un consultant foarte bine plătit, apelează şi la astfel de formule pentru a-şi promova produsele firmei. Dacă citeşti însă mai departe de fraza aleasă explicabil de către jurnalişti ca titlu, descoperi un analist inteligent al fenomenului globalizării. Nu propovăduieşte sfârşitul capitalismului, dar înţelege că ne îndreptăm către o recesiune mondială de proporţii nemaîntâlnite. Ea se datorează faptului că toate marile forţe economice ale lumii, Statele Unite, dar mai ales Uniunea Europeană, au adoptat măsuri greşite care nu au făcut decât să amplifice furtuna. Citeşte mai mult pe Adevărul
Dinu Patriciu: Capitalismul e de vină!
Publicat la 28.01.2012, 09:20:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Vrei să fii șef la Casa de Asigurări de Sănătate? Ai cam 20 de șanse să prinzi postul

Actualitate
Ce înseamnă tichetele de masă și cât valorează în 2026

Actualitate
Cât costă serviciile de vidanjare-desfundare DINSTEF în București și de ce diferă prețurile?

Actualitate
Blackout în Promenada Mall, în mijlocul zilei -VIDEO! Pană uriașă de curent în Capitală! Magazinele au fost închise de frica întunericului și a hoților

Actualitate
