Dinu Patriciu: Piaţa imobiliară din România este la începutul căderii
Publicat la 19.03.2008, 11:41:14
"Piaţa imobiliară din România se află la începutul căderii. Va cădea foarte abrupt în următoarele luni. Într-o ţară în care densitatea medie urbană este de circa 100 de locuitori la hectar, faţă de densitatea medie a oraşelor europene de 300 de locuitori la hectar, este evident că preţurile imobiliarului sunt fantasmagorice. Ele (preţurile la terenuri) se vor aşeza în primul rând sub presiunea ofertei şi nu a cererii", a spus acesta.
Căderea se va resimţi în special pe segmentul terenurilor.
"Terenurile vor scădea foarte tare. Sectroul rezidenţial va începe să treacă printr-o schimbare. Probabil că va creşte oferta de locuinţe pentru categoria de populaţie cu venituri până în 1.000 de dolari pe lună. Acest lucru înseamnă locuinţe cu preţuri între 60.000 şi 80.000 de euro. Acest preţ va fi obţinut pe seama evoluţiei tehnologice", a sibliniat omul de afaceri.
Argumentul adus de Patriciu pentru ideea escăderii preţurilor în sectorul imobiliar este acela că "suntem o parte a pieţei globale".
Omul de afaceri consideră că şi Bursa de la Bucureşti se află la începutul unei perioade de scădere, urmând tendinţa internaţională.
"Bursa românească se află la începutul căderii. Va mai cădea în următoarele luni, corelat cu criza financiară globală. Existând o anumită inerţie a pieţei româneşti faţă de contextul internaţional, ea se află de abia la înceăputul căderii. De altfel a căzut foarte puţin în ultimele luni. Cred că mai este cale lungă la vale", a ţinut să precizeze acesta.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
