money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Direcţia Investigaţii Transport Aerian va declanşa o anchetă în cazul accidentului de la Clinceni

Publicat la 03.07.2009, 17:45:22

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Direcţia Investigaţii Transport Aerian va declanşa o anchetă în cazul accidentului de la Clinceni
Urmărește money.ro pe Google News
"Nu cunosc mai multe amănunte cu privire la accidentul aviatic de vineri seară, însă ştiu că pilotul şi-a pierdut viaţa, iar în acest moment mă deplasez spre locul accidentului. Se pare că este vorba despre un avion de mici dimensiuni, care nu aparţine Aeroclubului Român, fiind unul privat. Urmează să declanşăm o anchetă preliminară legată de acest accident aviatic", a declarat, pentru NewsIn, directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din cadrul MTI, Mircea Ciucă.

De asemenea, un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se deplasează, în acest moment, spre locul accidentului aviatic de la Clinceni, a declarat , pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al instituţiei, procurorul Viviana Ciucă.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Aerodromul din Clinceni, la scurt timp de la decolare, pilotul murind în momentul prăbuşirii. Pilotul Costel Mugurel Uţă avea peste 320 de ore de zbor, conform unor surse din cadrul Aerodromului Clinceni. Acesta se afla singur în avion şi avea 37 de ani.

Avionul ar fi luat foc în momentul aterizării, corpul pilotului fiind găsit carbonizat, au declarat pentru NewsIn, reprezentanţii ISU Bucureşti.

Patru echipaje ISU şi două SMURD au ajuns la faţa locului, incendiul izbucnit fiind deja stins.

Acest eveniment succede unul alt accident aviatic, care a avut loc tot la Clinceni, în 5 iunie, când aeronava condusă de comandantul aerodromului Clinceni, Mihai Dobre, s-a prăbuşit, la aproximativ zece minute de la decolare din cauza unei comenzi care s-a blocat.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite