”Prin ordonanţa din data de 23.04.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune, prev. de art.244 al.1 şi 2 din C.pen, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licenţă obţinută fraudulos, desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16.03.2016 prin sentinţa penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale”, anunţă Parchetul.
Bogdan Bratu a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entităţi chiar şi după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în legătură cu valabilitatea acestora.
”Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate / anulate, inculpatul a ocupat funcţii publice importante (director regional în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcţii în virtutea cărora a avut acces la informaţii de importanţă strategică, gestionarea bugetelor privind construcţia şi modernizarea drumurilor naţionale, derularea şi atribuirea contractelor de achiziţie publică şi de modernizare a reţelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreţinere şi pază a acestora. Prin faptele indicate a fost prejudiciată instituţia angajatoare cu suma de 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept”, menţionează procurorii.
La data de 23.aprilie, s-a dispus reţinerea sa pentru o durată de 24 ore. Totodată, procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a acestuia.


