Cotidianul comunist L ’Humanité a fost primul care a trecut la ofensivă. Ziarul a publicat pe două pagini un articol cu titlul "FMI: adevăratul bilanţ al lui DSK", în care critică activitatea instituţiei internaţionale, afirmând că aceasta "nu a ajutat niciodată cetăţenii" şi "loveşte cu duritate în cei săraci".
În plus, Strauss-Kahn este acuzat că susţine poziţia lui Nicolas Sarkozy, în special prin declaraţia că "dacă trăim 100 de ani, nu vom continua să avem vârsta de pensionare la 60 de ani". Anterior, Pierre Laurent, numărul doi în Partidul Comunist, a denunţat într-un comunicat ceea ce a numit "deriva" lui DSK. "Cu astfel de declaraţii, Strauss-Kahn merge pe urmele liberalilor", a afirmat el.
La rândul său, Jean-Luc Mélenchon, fost socialist, în prezent lider al Partidului de stânga, l-a criticat pe Strauss-Kahn şi Fondul Monetar Internaţional, acuzat că "înfometează" poporul grec. Eurodeputatul francez a adăugat, de asemenea, că o eventuală candidatură a lui Dominique Strauss-Kahn la alegerile prezidenţiale din Franţa "ar complica serios capacităţile de susţinere şi dinamica stângii".
Ostilitatea actualilor aliaţi ai Partidului Socialist faţă de Strauss-Kahn ridică de fapt întrebarea celui de-al doilea tur al alegerilor din 2012 şi a susţinerii pentru candidatul socialist. De altfel, secretarul general al Verzilor, Cécile Duflot, a explicat deja că o eventuală candidatură a lui Strauss-Kahn "nu o mulţumeşte".
În schimb, Martine Aubry, primul secretar al Partidului Socialist, aflată în scădere în sondajele de opinie, cu mult în urma lui Kahn, a decis să nu-l atace pe directorul FMI pentru declaraţiile sale. Ea şi-a reafirmat susţinerea pentru vârsta de pensionare la 60 de ani pentru a nu ofensa aripa stângă a Partidului Socialist şi partenerii socialiştilor.
Pe fondul crizei financiare, Dominique Strauss-Kahn continuă să conducă în topul celor mai populare personalităţi ale opoziţiei de la Paris. Potrivit unui sondaj Viavoice realizat de Liberation, Srauss-Kahn are 57%, fiind urmat de primarul Parisului, Bertrand Delanoë , cu 55 %. Presa franceză a scris în mai multe rînduri că directorul Fondului Monetar Internaţional ar fi interesat să-şi depună candidatura la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în Franţa în 2012 şi că Dominique Strauss-Kahn ar reprezenta un contracandidat serios pentru preşedintele Nicolas Sarkozy.
Directorul FMI, criticat de aliaţii socialiştilor pentru declaraţiile privind vârsta de pensionare
Publicat la 23.05.2010, 10:20:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
