Demisia survine în urma anunţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie de joi, care l-a trimis în judecată pe Emil Sabo pentru unele fapte petrecute în 2005, când era angajat al firmei private Activ Invest.
În locul său a fost numit la conducerea companiei directorul general adjunct Viorel Scurtu, care va ocupa funcţia interimar, a anunţat CFR SA.
Sabo este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.
DNA susţine că firma la care lucra Sabo, Activ Invest, a fost interpusă fictiv în circuitul operaţiunilor de revânzare a unor automotoare către CFR Călători, cu singurul scop de a se majora preţul vehiculelor faţă de valoarea comercială reală a acestora.
Astfel, în aprilie 2005 ICIM Arad a cumpărat din Germania şase automotoare cu remorcă pe care la 17 august 2005 le-a vândut firmei Activ Invest SRL, pentru 689.248 lei.
În 26 octombrie 2005, automotoarele au fost cumpărate de Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca, la preţul de 2,67 milioane lei.
Vehiculele nu au ajuns de fapt la Activ Invest, fiind transportate direct de la ICIM Arad la Remarul 16 Februarie.
În 21 octombrie 2005, înainte chiar de a încheia contractul cu Activ Invest, Remarul 16 Februarie a vândut automotoarele CFR Călători, la un preţ total de 7,49 milioane lei.
Alături de Sabo mai sunt anchetaţi fostul director general al SNTF Alexandru Noapteş, fostul director adjunct la CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune de la CFR Călători Nicolae Iosub.
Totodată, au fost trimişi în judecată Vasile Mureşan - director general la SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, Simona Florişca - director economic la SC Remarul 16 Februarie, Floarea Iancu - inginer la Serviciul plan, organizare, constatare la SC Remarul 16 Februarie, Claudia Maria Urs - director economic la SC Activ Invest, Mitică Călin - administrator de fapt la SC Activ Invest, sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Emil Sabo a fost numit în februarie 2010 director general la CFR SA, anterior el deţinând funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii.
Directorul general al CFR SA şi-a dat demisia
Publicat la 27.08.2010, 11:38:17
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
