Potrivit lui Thomas Fox, în ţări precum Grecia, România, Ungaria şi Polonia, condiţiile macroeconomice sunt în prezent extrem de dificile. "Deci, ar fi dificil să găseşti, în acest moment, pe cineva care să dorească să investească acolo', a declarat Thomas Fox într-un interviu acordat marţi cotidianului Handelsblatt. Acesta a adăugat că unele dintre probleme provin şi din erori de management, iar problemele de management nu pot fi vândute, ci trebuie rezolvate.
La începutul acestei luni şi conducerea filialei din România a grupului Praktiker a anunţat că nu are în plan şi nu intenţionează să închidă sau să vândă o filială importantă cum este Praktiker România. "Suntem optimişti şi am identificat soluţii de eficientizare a business-ului Praktiker pe toate pieţele pe care suntem prezenţi - demers firesc în urma volatilităţii din ultimii ani a segmentului DIY (Do it yourself n.red). Nu avem în plan un exit de pe piaţa locală. La nivelul oricărei companii, acţionarii dezbat în permanenţă propuneri şi strategii de optimizare a profitului, însă, de la intenţie până la implementare, e un drum extrem de lung, mai ales când vorbim de un business de sute de milioane de euro', a declarat Michael Krahn, Country Manager Praktiker România.





